Am citit undeva opinia unui călugăr înțelept de la Muntele Athos care spunea că cel mai bun profesor ar fi suferința iar cel mai prost profesor, plăcerea. Foarte profund dar nu pot să nu sesizez subiectivismul vieții trăite în recluziune. Când te izolezi de lumea reală, așa cum e ea, cu bune și cu rele, ai tendința să vezi lucrurile un pic diferit. Eu am avut de a face din plin cu ambii profesori și nu pot să fiu atât de ipocrit încât să nu recunosc că îl prefer pe cel de-al doilea.

   Bucuriile sunt ca fructele dulcegi și bune dar încă necoapte. Doar fericirea e fructul mustind de nectar. Acuzați-mă de elitism dar rămân la credința că acest fruct nu e pentru toți. Bucuriile rămân bucurii și nu duc la fericire fără un strop de har divin pe care doar unii îl merită și îl primesc!

     “Definiția” asta mi-a venit în minte citind un articol dintr-o publicație așa-zis științifică, în care se afirma că a fost descoperit cel mai fericit om din lume! E vorba de un profesor universitar devenit călugăr budist ș.a.m.d. Citiți articolul dacă vă interesează subiectul. Căutați pe Google Matthieu Ricard și îl veți găsi cu siguranță  Problema e că nu cred în fericire absolută în afara familiei decât ca o formă de auto-amăgire. Adică e evident că un intelectual, după ce a cunoscut bucuriile aduse de cunoaștere apoi bucuriile aduse de posesia materială, poate să renunțe la tot ce înseamnă lumesc și să devină “cel mai fericit om din lume”. E foarte probabil ca prin meditație să îți poți antrena creierul să devină o “pompă de endorfine”. La urma urmei, serotonina și endorfinele rămân doar niște substanțe chimice. Și la noi în ortodoxie, mulți absolvenți ai unor facultăți de prestigiu aleg acest drum. Asceza e cu siguranță doar una din căile prin care se poate ajunge la o formă fericire dar pe care o consider o scurtătură, un mod discret de a trișa în drumul către fericire. Și din nou, doar o confuzie între bucuriile, plăcerile, ce pot fi produse în mii de moduri și FERICIRE.

     Cert e că multă lume face greșeala de a confunda plăcerea cu fericirea. Plăceri sunt prea multe, prea bine cunoscute și prea intim legate de fiecare individ ca să mă tenteze să le analizez. În schimb fericirea, și ea profund personalizată, mi-a permis totuși o scurtă decantare a unei analize de aproape jumătate de secol:

– Este fericit cel sănătos la minte și la trup.

– Este fericit cel care a descoperit un scop în viață, altul decât propria supraviețuire.

– Este fericit cel care atunci când ajunge acasă nu trebuie să folosească cheia pentru că îi deschide o persoană dragă. E preferabilă o garsonieră în care să fii alături de cineva decât o casă imensă și goală prin care să bântui singur prin multele încăperi. Încă nu s-a inventat centrala termică atât de sofisticată încât să suplinească căldura unui suflet apropiat ;

– Este fericit cel care îi poate face fericiți pe alții din jurul lui.

– Fericirea este invers proporțională cu numărul compromisurilor pe care trebuie să le faci. Sunt domenii, cum ar fi politica, în care îmi imaginez cu greu cum ar putea fi cineva fericit și integru;

– Este fericit cel care are cui transmite tot ce a dobândit, atât material cât și spiritual. În lipsa unor urmași biologici, creația artistică, literară, științifică, opera de binefacere, sunt căi pentru a atinge același deziderat;

– Este fericit cel care crede fără speranța unei recompense sau frica unei pedepse;

– Este fericit cel care trăiește fără frica propriei morți.