Femeile sunt niște ființe minunate. Doamnele și domnișoarele, nu orice exemplar de sex feminin al speciei umane. Acele femei care se ridică mult deasupra statutului de femele.

– Cred în FEMEIA MAMĂ, cea care își iubește copiii mai mult decât pe ea însăși, îi crește, îi educă și îi protejează mereu, uneori cu prețul propriei vieți. Nu e femeie exemplarul care doar dă naștere unor “pui” pe care îi abandonează, îi neglijează sau îi exploatează.

– Cred în FEMEIA CARE IUBEȘTE. Cea care are alături un bărbat pe care îl simte ca jumătatea sa. Deasupra instinctelor primare și a motivației materiale. Sunt la modă relațiile fără căsătorie, unele de lungă durată, unele poate chiar mari iubiri. Alții cred că dacă se căsătoresc religios este suficient. Nu o fac oare din frică? Corecți în fața lui Dumnezeu dar fără curajul semnării unor hârtii? Societatea modernă a născocit contractul prenupțial dar ce fel de bărbat e cel care îl propune, și ce fel de femeie e cea care îl acceptă? Cu tristețe constat că pentru o bună parte a oamenilor căsătoria reprezintă într-adevăr doar niște acte care îi încurcă. Stau împreună cu anii într-un iad, legați parcă cu un fir lipicios de păianjen de casa pe care nu pot să o împartă, de frigiderul, de mașina și de copiii pe care nu pot să îi taie în două. Se spune despre căsătorie că e o loterie, pentru că nu știi ce efecte va avea asupra unei relații oficializarea sa. Poți pierde material iar despărțirea poate fi o traumă psihică dar instituția căsătoriei e o dovadă de iubire exact prin asumarea acestui risc.

– Cred în FEMEIA ARTIST. Cea pe care doar sute de ani de misoginism au împiedicat-o să echilibreze balanța cu bărbații. E greu de egalat în lupta cu Shakespeare, Dostoievski sau Dickens. Cu Michelangelo, Rafael sau Rembrandt. Cu Beethoven, Mozart sau Verdi. Ar fi nevoie de o educație adecvată și de o minte deschisă din partea părinților de fetițe pentru a elibera marele lor potențial creativ.

– Cred în FEMEIA CARE MUNCEȘTE cinstit în orice meserie ce nu îi știrbește din feminitate. Cot la cot cu bărbatul, niciodată în fața sau în urma lui.

– Cred în FEMEIA CU FUNCȚIE DE CONDUCERE. Cea care își tratează subalternii ca pe propria familie, cu același respect, cu aprecieri pentru succese și sfaturi pentru a depăși eșecurile.

– Cred în FEMEIA SPORTIV, dar nu și în femeia care boxează. Nu cred că trebuie să punem vreodată semnul egal între grația unei gimnaste sau al unei patinatoare și arcada spartă, sângerândă, a unei femei boxer. Pentru că uneori nu tot ce este posibil, e și normal.

– Pot să o înțeleg pe prostituata care își vinde trupul pe bani pentru a supraviețui. O disprețuiesc însă pe cea care face același lucru sub masca unei asistente TV, a unui fotomodel, a unei femei de succes etc.

– Cred că România ar merita o femeie prim-ministru sau, de ce nu, o femeie președinte. Dar o femeie adevărată care să fie aleasă pentru meritele sale, nu una care să ajungă acolo dintr-o ambiție, călcând peste cadavre pentru a-și atinge scopul. Din astea am mai avut, scoase în față de partide doar pentru a puncta electoral la promovarea femeii și au dovedit putreziciunea lor cu iz penal.

– Cred că CEL MAI MARE DUȘMAN AL FEMINITĂȚII E FEMINISMUL. Acel feminism stupid, extremist, care nu promovează egalitatea firească a femeii cu bărbatul, ci superioritatea femeii. Acel feminism cu nimic mai bun decât misoginismul. Feminismul care a făcut trecerea bruscă între cele două extreme, fără a se opri în zona calmă a normalității. Cel care a dus de la femeia la cratiță, la femeia care conduce cu o mână pe telefonul mobil și cotul pe volan, în timp ce înjură ca un birjar. La femeia halterofil. La femeia care nu își întemeiază o familie de dragul carierei. Care nu face copii în tinerețe pentru că nu e momentul, iar după 35 de ani aleargă cu disperare după o fertilizare in vitro. Oare minunatul dar al nașterii, cu atâta efort și durere, a fost dat doar femeii fără niciun scop?

– Cred în FEMEIA – FEMEIE, cred în jumătatea mea.